Matematică și Teologie

Există un "loc" foarte înalt, în care matematica se întâlneşte cu teologia.

Interviu cu părintele Ieremia de la Putna, doctor în matematică la Universitatea Berkeley din California, SUA

47 comentarii

Matematica şi viaţa în Hristos pot părea multora fără nici o legătură una cu alta. Pentru părintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat în matematică dat în SUA, la Berkeley, această lipsă de legătură este doar aparentă. Este ca şi cum două curbe nu se intersectează deloc în planul real –, cel al privirii superficiale, al prejudecăţii, al ignoranţei –, dar au o multitudine de intersecţii în planul complex – cel al realităţii adevărate, profunde. Interviul de mai jos e o scurtă pledoarie la studiu şi seriozitate în viaţa duhovnicească.

Parintele Ieremia - Manastirea Putna

Părinte Ieremia, cum a venit pasiunea pentru matematică?

Mi-a plăcut matematica din primii ani de şcoală, deşi în familia mea nu a existat vreo tradiţie în acest sens. Am început să merg la olimpiade începând cu clasa a IV-a. Anii au trecut, am dat, firesc, la matematică în Bucureşti, unde am intrat fără examen de admitere, pentru că eram olimpic. Am optat pentru Secţia de cercetare. Absolvenţii de după 1989 ai acestei secţii au creat o pârtie către străinătate. S-a creat un renume că matematicienii români sunt buni. Şi, într-adevăr, au fost unii foarte buni la început, spărgătorii de gheaţă, care au plecat în America, iar noi am urmat acest drum deja bătătorit de ei. Este un proces standard de a aplica, trimiţând dosarul la mai multe universităţi din America. Am fost primit la University of California at Los Angeles (UCLA) şi la University of California at Berkeley (UC Berkeley). Am ales-o pe ultima pentru că avea un prestigiu mai mare.

După aceea mi-am dat seama că nu întâmplător am obţinut bursa la Berkeley. Acest oraş este aproape de San Francisco, unde se află biserica cu moaştele Sfântului Ioan Maximovici, despre care citisem înainte să aplic pentru America. Tot timpul cât am stat în America am mers în fiecare săptămână la acea biserică.

Ca să mă întreţin, a trebuit să predau în cadrul Departamentului de matematică.

Viaţa în SUA şi apropierea de mănăstire

V-aţi gândit încă de acolo că o să vă faceţi monah?

Într-un anumit fel, da. Viaţa trăită acolo nu a fost mult diferită de cea a unui monah. La ce mă refer? La singurătate, singurătatea pe care o întâlneşti fiind străin. În general, în America se suferă de singurătate. Producţiile lor de divertisment sunt o încercare de a umple un gol. Orice om care merge în America are un şoc, în sensul că filmele lor sunt altceva decât viaţa lor. E ca şi cum mergând printr-un deşert vezi un panou, iar în film nu vezi pustiul, ci ţi se arată numai panoul. E multă singurătate acolo, distanţele fizice sunt mari şi acestea implică distanţe enorme între oameni.

Să vă dau un exemplu. Dacă în oraşele noastre obişnuim să ieşim în oraş, să ne plimbăm prin centru, cum se spune, acolo noţiunea aceasta nu există. În centru se plimbă mai mult homeless-i (cei fără adăpost), care au ca avere doar un cărucior. Americanul nu se duce să se plimbe, el se duce cu maşina direct unde are nevoie, la cumpărături, în mall sau oriunde. În California, distanţa de acasă până la magazinul de cumpărături este în medie de 30-40 km. Acolo nu se văd oameni pe stradă, ca la noi. Singurătatea este foarte apăsătoare şi rămâne o problemă pregnantă.

Pentru mine aceasta a fost o pregătire foarte bună; gândul spre călugărie îl aveam înfiripat, dar îmi era frică să-l exprim chiar şi în interiorul meu.

L-am avut duhovnic pe părintele Arsenie Papacioc începând cu 1996. Pe când eram în clasa a IX-a, au început problemele mari în familia noastră. Atunci mama a început să se îndrepte spre Biserică, ca la ultima scăpare. Eu nu aveam nici o familiaritate cu Biserica, chiar aveam un dispreţ faţă de nivelul intelectual al celor din Biserică.

Schimbarea mare cu mine s-a produs după întâlnirea cu părintele Arsenie. Nu a fost ceva spectaculos, ci o influenţă constantă şi eficace duhovniceşte, nu prin sfaturi de a mă ruga într-un fel anume sau de a citi ceva în mod special, ci mai ales prin rugăciunea părintelui şi prin modul lui de a fi.

Gândul spre monahism l-am mărturisit părintelui Arsenie, dar el aproape că nu-l lua în seamă. Apoi mi-a spus „să mai vedem“ şi, în orice caz, mi-a zis să păstrez taina, pentru că dacă prinde vrăjmaşul de veste este în stare să răstoarne întreaga lume ca să mă oprească. De aceea eu am fost tot timpul cu frică la gândul de a deveni monah, atât pentru cuvântul părintelui, dar şi din motive interioare. Era de negândit pentru mine, privind din afară. Acum mi se pare uşor, dar din exterior privind, făgăduinţa aceasta este copleşitoare. Când am început să merg la biserică, mi se părea un lucru de negândit să-ţi păstrezi fecioria până la căsătorie, cu atât mai mult să fii total abstinent ca monah. Nu îndrăzneam să gândesc prea sus, ci Îl rugam pe Dumnezeu să rânduiască să-I slujesc şi să fiu al Lui. În ce mod, asta ştia doar El. Pasul acesta este mult prea mare ca să-l putem face singuri.

Câţi ani aţi stat în SUA?

Cinci ani: 2002-2007. Acasă, la familie, veneam în fiecare an. Părintele Arsenie nu-mi impunea nimic în privinţa căii de urmat în viaţă. Din când în când îi pomeneam despre gândul meu de mănăstire, iar el părea că-l aude pentru prima dată, nepărând a-şi aduce aminte de sfaturile legate de monahism pe care mi le dăduse deja. Când l-am întrebat într-un an la ce mănăstire să mă duc, mi-a răspuns categoric: „La Putna!“.

În ultimul an de doctorat am venit acasă pentru că mama era bolnavă, apoi m-am întors peste vară în America pentru a preda nişte cursuri; mi-am vizitat prietenii, pe 4 septembrie m-am întors în ţară, iar pe 7 septembrie am venit la Putna.

Deşi ştiam că doctoratul se termină, voiam cumva să o mai lungesc. Mă tenta asta pentru că puteam să îi ajut cu bani şi pe cei de acasă. În SUA este un salt calitativ consistent în privinţa veniturilor între doctoranzi şi post-doctoranzi. Aşa că am aplicat pentru o poziţie de post-doctorand. Dar a rânduit Dumnezeu ca atunci să nu fiu primit nicăieri. De-abia după ce am plecat la Putna m-a contactat profesorul meu prin e-mail ca să-mi spună că mi-a găsit o bursă nu ştiu pe unde. Apoi un prieten care rămăsese în Berkeley m-a sunat: „Nelule, ai primit nişte plicuri. Nu vii să vezi ce faci cu bursa asta?“

În toamna lui 2006, de sărbătoarea Thanksgiving, am mers în Arizona, la părintele Efrem Filotheitul, ucenic al lui Gheron Iosif, un om de o mare putere duhovnicească. Nu am reuşit să vorbesc între patru ochi cu părintele Efrem, dar mi-a spus că se va ruga pentru mine. Sunt convins că şi pentru rugăciunile părintelui Efrem desprinderea de carieră şi venirea la mănăstire au decurs lin pentru mine.

„Am trăit o răstignire a minţii…“

Cum se împacă matematica cu călugăria?

Eu aş întreba ce legătură are matematica cu Dumnezeu. Atunci când eram în liceu, prin clasele IX-XI, prezenţa lui Dumnezeu creştea în viaţa mea. Dar nu vedeam nici o legătură între matematică şi Hristos. Eram deci tentat să renunţ la matematică. Însă părintele Arsenie mi-a zis: „Nu, nu trebuie să renunţi. Mergi cu amândouă înainte“. După aceea am aflat cât de multe te învaţă personal matematica despre Dumnezeu. Şi nu doar despre El, ci şi despre tine, despre lume şi relaţia între toate acestea.

Descoperirea mea personală este că practic tot ce facem are legătură cu Dumnezeu. Mai mult, ne descoperă multe despre noi, despre lume.

Lucrurile sunt profunde. Matematica ne învaţă să facem lucrurile temeinic. Aşa ajungem să le facem şi pe cele ale lui Dumnezeu foarte bine.

În matematică eu am lucrat în geometrie algebrică şi teoria numerelor, deci matematică cu grad mare de abstractizare. Începând cu facultatea şi terminând cu doctoratul, abstractizarea în studiul matematicii creşte. Matematica din liceu este destul de departe de matematica modernă (părintele râde). Complexitatea operaţiilor şi nivelul de abstractizare al noţiunilor sunt de negândit pentru un om nefamiliarizat. Am trăit o răstignire a minţii.

Gândiţi-vă doar, cum se pot defini riguros numerele naturale? Noi avem 1, 2, 3…, le enumerăm pe degete ca la clasa I. Dar să le defineşti, să spui ce sunt ele, îţi stă mintea în loc… În primul rând, în matematică este o axiomă existenţa unei mulţimi cu un număr infinit de elemente. Nu se poate demonstra existenţa infinitului, el este acceptat ca axiomă. În natură, nimic nu ne spune că infinitul există. Nu avem nici o probă. Totuşi, un matematician lucrează foarte mult cu infinitul. Deşi nu poate demonstra că există, îl ia ca atare – „prin credinţă“ am spune noi. Ei bine, pornind de la această mulţime cu un număr infinit de elemente, se alege un prim element – „1“, apoi printr-un anumit procedeu se desemnează un „succesor“ – notat „2“, apoi pentru fiecare element „n“ deja definit se construieşte un „succesor“, notat „n+1“ şi tot aşa… Şi aşa se definesc numerele naturale. Apoi vin numerele raţionale, cele reale, cele complexe – cu definirea acestora ne aflăm abia la nivelul primului semestru de facultate – şi toată multitudinea de concepte matematice.

Aşadar matematica, prin generalizări şi abstractizări succesive, mi-a răstignit mintea şi mi-a pregătit-o pentru a primi revelaţia lui Dumnezeu, cu reverenţă. Nu te mai întrebi de ce Dumnezeu este în trei Persoane, şi nu în două sau una, sau mai multe, sau orice altceva legat de tainele lui Dumnezeu, atunci când tu nici realitatea văzută nu o poţi surprinde cum trebuie, matematic vorbind, nu o poţi conceptualiza.

Ştiinţa lucrează doar cu aproximări ale realităţii

Matematica te învaţă o cuminţenie, un respect faţă de taină, de taina realităţii. Una dintre provocările matematicii este cum să modeleze realitatea. Din Antichitate până astăzi, asta se încearcă. Constant, fizicienii cer modele de la matematicieni: „Am problema asta, am experimentul acesta, explicaţi-l voi, fundamentaţi-l riguros“. Aceasta a făcut-o Einstein, care a folosit pentru Teoria Relativităţii un model matematic descoperit cu 50 de ani înaintea lui de un mare matematician, Bernhard Riemann. Matematica vine să modeleze realitatea. Toţi ştim că matematica este grea. Şi asta pentru că realitatea este greu de modelat. Nici acum nu putem să o modelăm cum trebuie. Ştiinţa lucrează doar cu aproximări ale realităţii.

Şi dacă atunci când te referi la realitatea naturală nu eşti încă pe teren solid, cum e în faţa lui Dumnezeu? Ce pretenţie poţi să ai în faţa Lui?

Asta m-a învăţat matematica, buna-cuviinţă, respectul faţă de taină, aşa cum ne îndeamnă şi Sfinţii Părinţi: „Cinsteşte taina în tăcere“.

Să vă mai vorbesc şi despre altceva ce am învăţat făcând matematică. O trăsătură comună nouă, oamenilor, este aceea că ne minţim foarte uşor. Dacă ne place ceva, imediat tindem să credem acel lucru. Şi ne aducem o mulţime de argumente ca să susţinem propriile noastre voinţe, propriile noastre păreri. Se întâmplă frecvent acest lucru în zilele noastre.

Or, matematica nu te lasă să faci aşa ceva. Să mă explic. La doctorat am avut o problemă pe care nici nu vreau să mă gândesc de câte ori am zis că am rezolvat-o, ca să descopăr ulterior că mă înşelasem. Intuiţia de la început era bună, adică simţeam că o să-mi iasă, că o s-o scot la capăt. Aceasta, în particular fie spus, e mare lucru. Dar când intram în detalii, lucrurile se complicau. Îmi spuneam: „Trebuie că drumul trece pe aici, pentru că e mai scurt“. Dar nu era aşa. Realitatea nu era cum voiam eu să fie. Eu sunt un om tare la cerbice, aşa că mi-au trebuit câţiva ani ca să descopăr drumul, care era mult mai sinuos. Din fericire, matematica nu te lasă să te minţi singur, nu te lasă să falsifici realitatea, ci, dacă eşti sincer, îţi arată unde ai greşit.

Până la urmă am ajuns aproape să-mi fie frică să spun că am rezolvat problema. Am realizat că exaltarea, mândria nu ne sunt de folos; după ce te mândreşti, imediat, obligatoriu, vine coborârea. Deci matematica te educă în smerenie. Să nu te bucuri până când lucrurile nu sunt gata.

„Mergi înainte cu nădejde mai presus de orice nădejde“

Mai e ceva. Distanţa dintre proiect sau iluminare, faptul că tu intuieşti cum ar ieşi problema, şi împlinirea propriu-zisă a proiectului este foarte mare. În matematică, rezolvarea unei probleme poate să îţi ia şi doi ani de zile şi pe parcursul rezolvării pot apărea surprize – nu ai cum să observi toate detaliile de la început.

Cam la fel sunt lucrurile şi în viaţa duhovnicească. Chemarea lui Dumnezeu există. Pe acolo este drumul. Când ai văzut drumul din exterior, îţi părea într-un fel, dar atunci când păşeşti pe el, vezi că drumul trece şi prin pădure, uneori şi prin mlaştină, se mai lasă ceaţa, te poate prinde şi întunericul. De multe ori îţi vine să renunţi, să te întorci. Sunt momente în viaţă în care practic ai făcut tot, ai încercat şi încoace, şi încolo, ai epuizat tot ce îţi stătea la îndemână şi nu mai ştii ce să faci. Ai senzaţia că ai pierdut drumul. Şi totuşi: „Măi, parcă ştiam că pe aici e drumul…“ La fel ca Apostolii pe drumul Emausului: „Noi nădăjduiam că El este Mesia…“ (Lc. 24, 21). Şi, dacă renunţi în momentul acela, ai pierdut totul. Trebuie să-ţi zici: „Măi, am ajuns până aici. Ce mai am de pierdut? Merg înainte! Oricum altceva mai bun nu am de făcut.“ Dar lucrurile acestea se fac în nişte tensiuni foarte mari. Dacă după patru ani de doctorat nu ţi-a ieşit problema, nu mai ai cum să fii detaşat. Şi aşa se naşte discernământul, ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. Acesta era de fapt sfatul pe care mi-l dăduse părintele Arsenie înainte de a pleca la doctorat: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“.

Un element extrem de valoros al vieţii duhovniceşti este acesta: să mergi mereu înainte, să nu renunţi, să crezi chemării dintâi şi să mergi înainte cu nădejde mai presus de orice nădejde, cum spune părintele Zaharia de la Essex, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel (Rom. 4, 18). Doar dacă mergi până la capăt îţi iese. Nu trebuie să renunţi cu nici un chip. Momentul acesta de cumplită deznădejde e foarte aproape de vârf. Dacă reuşeşti să depăşeşti momentul, ai învins. Dacă dai înapoi, ai pierdut totul. E un prag pe care trebuie să-l treci, dincolo de care este uşa.

Acest moment nu e mincinos, acolo nu se joacă teatru, nimic nu e regizat. E un moment de totală nesiguranţă, ţi-ai terminat toate resursele, nădejdea. Atunci e nevoie să mai mergi puţin şi afli răspunsul tău; cu rugăciune multă. Am avut colegi care s-au întors din drum – mă refer la calea matematicii.

Printre medaliaţi Fields

Cum a fost mediul în care aţi studiat la Berkeley?

Matematica mi-a deschis uşile spre a cunoaşte oameni importanţi de ştiinţă, genii matematice. Am avut ocazia să cunosc medaliaţi Fields (medalia Fields este echivalentul premiului Nobel pentru cercetări matematice). La Berkeley i-am întâlnit pe aceşti oameni, deosebit de modeşti, smeriţi, pe care văzându-i, nu te mai poţi lăuda cu vreun lucru din viaţa ta.

Cunoaşterea ştiinţifică este îngemănată cu necunoaşterea; orice nouă descoperire aduce cu sine şi o mulţime de noi necunoscute. Odată am întrebat un profesor medaliat Fields, care de câţiva ani buni lucra la fundamentarea matematică a câmpului cuantic din fizică: „Înţelegeţi mecanica cuantică?“ La care el a răspuns: „Nimeni nu înţelege mecanica cuantică!“

Einstein avea un respect extraordinar pentru tainele universului. Omul de ştiinţă sincer cu el însuşi este foarte conştient de cât nu cunoaşte, de cât nu stăpâneşte. De aceea, când aud de tot felul de experienţe genetice care se fac, mă înfior.

Cu ştiinţismul, cu politizarea aceasta a ştiinţei în care absolutizăm ştiinţa, făcând din ea o credinţă mondială, dogma vieţii noastre (pentru că atunci când ai justificare ştiinţifică, ai închis gura oricui), ne aflăm foarte departe de adevăr. Realitatea, Dumnezeu, oamenii – toate lucrurile sunt mult mai fine, mai personale, mai nuanţate. Iar dacă tu intri cu bocancii şi vrei să trasezi un drum aşa, pe unde crezi tu că ar trebui să treacă, nu e în regulă.

Mândria, spune Gabriel Liiceanu, este „înţepenirea în proiect“. Dacă începi să te mândreşti, înseamnă că te-ai oprit şi îţi admiri opera. Or, omul care creează nu are timp de asta. Se uită la ce a făcut, dar nu se blochează acolo, ci continuă cercetarea lui. Politizarea ştiinţei apare la oamenii care s-au înţepenit în proiect. Ca să produci, ca să creezi, trebuie să rămâi în modestie, în respect faţă de taină. Altfel, chiar geniu fiind, adopţi o postură cumva politică, ca să propagi anumite iluminări parţiale drept adevăr imuabil. Un exemplu este Stephen Hawking.

Acestea sunt numai câteva dintre lucrurile pe care le-am învăţat din experienţa mea cu matematica. Am această convingere: Dumnezeu ni Se descoperă, ne vorbeşte şi ne învaţă pe limba noastră, aşa cum a făcut-o cu Sfântul Apostol Petru prin pescuirea minunată (Lc. 5, 1-11). De aceea mi se pare foarte important să facem bine ceea ce facem, ca pentru Dumnezeu, pentru că aşa vom dobândi o cunoaştere corectă a realităţii, a lumii, a noastră şi a lui Dumnezeu.

Sursa: Ziarul Lumina – http://www.ziarullumina.ro/interviu/ca-sa-creezi-trebuie-sa-ramai-modestie

Anunțuri

47 de gânduri despre „Interviu cu părintele Ieremia de la Putna, doctor în matematică la Universitatea Berkeley din California, SUA

  1. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Mi s-a făcut dor, dintr-o dată, de matematicile de odinioară …

  2. Reblogged this on Cu drezina and commented:
    O trăsătură comună nouă, oamenilor, este aceea că ne minţim foarte uşor. Dacă ne place ceva, imediat tindem să credem acel lucru. Şi ne aducem o mulţime de argumente ca să susţinem propriile noastre voinţe, propriile noastre păreri. Se întâmplă frecvent acest lucru în zilele noastre.
    Or, matematica nu te lasă să faci aşa ceva. Să mă explic. La doctorat am avut o problemă pe care nici nu vreau să mă gândesc de câte ori am zis că am rezolvat-o, ca să descopăr ulterior că mă înşelasem. Intuiţia de la început era bună, adică simţeam că o să-mi iasă, că o s-o scot la capăt. Aceasta, în particular fie spus, e mare lucru. Dar când intram în detalii, lucrurile se complicau. Îmi spuneam: „Trebuie că drumul trece pe aici, pentru că e mai scurt“. Dar nu era aşa. Realitatea nu era cum voiam eu să fie. Eu sunt un om tare la cerbice, aşa că mi-au trebuit câţiva ani ca să descopăr drumul, care era mult mai sinuos. Din fericire, matematica nu te lasă să te minţi singur, nu te lasă să falsifici realitatea, ci, dacă eşti sincer, îţi arată unde ai greşit.
    Până la urmă am ajuns aproape să-mi fie frică să spun că am rezolvat problema. Am realizat că exaltarea, mândria nu ne sunt de folos; după ce te mândreşti, imediat, obligatoriu, vine coborârea. Deci matematica te educă în smerenie. Să nu te bucuri până când lucrurile nu sunt gata.

  3. Un interviu proaspat pe care l-am citit cu nesat. De mult nu am avut ocazia sa citesc ceva interesant si sincer. Mi-ar placea sa-l intalnesc pe acest Ieremia de la Putna (poate chiar o voi face) si sa port o discutie la un nivel de care mi-e dor, trebuie sa marturisesc.
    Si eu am fost interesat de matematica dar atat in scoala generala cat si in liceu am avut niste profesori de doi bani (pe „toasa” din liceu o chema „tovarasa Ciolofan” si singurul ei merit era ca detinea functia de nevasta de gestionar, ceea ce la inceputul anilor 80 echivala cu functia actuala de secretar de stat (glumesc…)).
    In alta ordine de idei recomand o carte extrem de interesanta despre fondatorii scolii ruse de matematica si pasiunea lor pentru teologie, pe care am citit-o pe nerasuflate: „Naming Infinity: A True Story of Religious Mysticism and Mathematical Creativity” de Jean-Michel Kantor si Loren Graham.

  4. Reblogged this on Formalistu.

  5. Am avut șansa a-l cunoaște pe acest om. Te copleșește. Tu știi ce e în spatele rasei monahale, dar el nu-ți spune. Îl trădează fiecare deschidere de gură. Își pune atât de bine rațiunea la punct încât aceasta nu-și depășește limitele. Ceea ce nu v-a spus acest om este că poate mai bun decât în matematică este în studiul teologiei. Abia a absolvit. Îmi doresc și sunt sigur că o va face. Să înțeleagă că locul făcliei nu este sub obroc. Și să acționeze în consecință, sacrificându-și liniștea.

  6. Cam tot pe atunci am facut si eu matematica… si am avut un coleg despre care am aflat ca s-a calugarit… El sa fie?

  7. Pingback: Linkuri de weekend (III) | Un blog de Madalin Blidaru

  8. Interesant interviul, sunt curios insa cum se impaca ratiunea cu toate relativitatile si inadvertentele dogmei crestine. Cheia drumul urmat de domnul doctor cred ca se afla in singuratatile sale din timpul doctoratului si a problemelor din familie. Asta l-a facut sa caute o alinare sufleteasca si sa nu-si urmeze vocatia.
    Nevoile psiho-emotionale reusesc sa faca „overwrite” ratiunii. Altfel rational fiind, nu vad cum s-ar fi pus in slujba unei religii si unei dogme irationale in definitiv (ca orice alta religie, cel putin cele abrahamice).
    Totusi, o persoana interesanta si un interviu „altfel”.

    • la fel cum se impaca si inteligenta cu intelepciunea

    • @Costo
      „Interesant interviul, sunt curios insa cum se impaca ratiunea cu toate relativitatile si inadvertentele dogmei crestine.”

      Aceasta problema se rezolva de catre unii pe patul de moarte. Cei care au batjocorit pasiv prin bascalie sau active, prin persecutii, Sf. Biserica Ortodoxa, cand e sa moara, vad venind la dansii dracii, ca sa-i serveasca in continuare. Atunci acesti nefericiti urla ca vor Sf. Botez.
      De multe ori cei din jurul lor opresc venirea preotilor.
      Poate ar trebui sa va satisfaceti „curiozitatea” din timp.

    • incearca sa nu fi asa sigur ca stii exact despre ce e vorba. a fi intotdeauna deschis catre cercetare si a nu proclama ca am terminat si de aici incolo trebuie totul sa se incadreze in ceea ce stim este o „capacana”. o zi frumoasa.

    • Credeti ca d-l doctor a cautat o alinare sufleteasca si nu si-a mai urmat vocatia ? Eu cred ca tocmai asta a facut in definitiv: si-a urmat vocatia ! Am citit cu atentie interviul si drumul urmat a fost trasat de sus : ca si in alte cazuri de alegere a credintei, cred ca D-zeu alege cine sa-l urmeze,si intotdeauna sunt oameni de o reala valoare pentru credinta si Biserica .

    • Ai perfecta dreptate Costo. Omul este condus de sentimente mai mult decat de raţiune. Toţi avem acest bias cognitiv, însa el nu a făcut o trecere mare, el a trecut de la abstract la abstract. Vreau sa văd un fizician sau un chimist (matematica nu are Nobel pentru ca nu e ştiinţă, ci tehnică) adică un om de ştiinţă, cum se împacă cu asta. Pentru un filosof sau un matematician, e uşoară această trecere. În alegerile de viaţă, omul se bazează pe sentimente. El nu a făcut alegerea obiectiv, însă nu înseamnă că e rău. Asta a considerat, asta face, dar nici nu îl îndriduieşte matematica să spună că e alegerea corectă şi sper nici să nu spună vreodată aşa ceva. Corectă pentru el, însă chiar şi aşa, biblia spune că Dumnezeu a lăsat omul stăpân peste pământ să se bucure de el, nu să se izoleze.

      • 1. „(matematica nu are Nobel pentru ca nu e ştiinţă, ci tehnică)”. Chiar dacă matematica este un organon/instrument/metodă/tehnică de lucru pentru științele particulare precum fizica, chimia etc., ea nu se reduce la aceasta. Matematica este și știință fiindcă poate trăi prin sine însăși și nu doar „în slujba altora”. Poate fi filosofie, poate fi chiar artă, poate fi chiar religie, chiar magie (vezi Pitagora). Frumusețea matematicii este că nu o poți defini ce certitudine și neîndoielnic. (Poate că o scriu și eu un material ceva mai argumentat despre asta cândva.)

        2. „El nu a făcut alegerea obiectiv,. Dincolo de faptul că doar presupunem cât de obiective pot fi alegerile noastre, dragă Radu, vreau să spun câteva în privința asta:
        i. alegerile făcute pe bază de sentimente pot fi la fel de obiective sau subiective ca cele bazate pe o gândire îndelungată;
        ii. rațiunea umană (perfectibilă perpetuu) nu va fi niciodată „dezgolită” cu totul de reziduuri sentimentale, afective și volitive, doar dacă nu cumva ne vom extirpa creierele și vom pune în loc cipuri, ceea ce este destul de puțin probabil încă (chiar cu tot transhumanismul ăsta de tip science fiction, mai mult fiction decât science);
        iii. Sentimentele nu rezultatul unor procese de găndire mai mult sau mai puțin conștiente, mai mult sau mai puțin vizibile, dar totuși, gândire. Sentimentele nu sunt impulsuri fizice, sunt „calități”(folosesc acest cuvânt în sensul său filosofic inițial) emoționale superioare ca să zic așa.
        iv. în lumina celor spuse până acum, sentimentele și rațiunea nu pot fi separate cu totul nevermore.

        3. „biblia spune că Dumnezeu a lăsat omul stăpân peste pământ să se bucure de el, nu să se izoleze.” Trebuie să citim cu multă atenție ce se spune într-un text sau altul. Am citit Biblia de zeci de ori dar încă nu am găsit ceva de genul nu trebuie să ne izolăm. Ba dimpotrivă: viața unuia ca Ioan Botezătorul îmi spune altceva. Dar nu stau acum să iau și alte exemple biblice, nu acesta este fondul problemei.

        Fondul problemei este acesta: părintele nu s-a izolat, el doar s-a întors mult mai profund către Dumnezeu și suntem liberi să-l căutăm să ne împărtășească și nouă câte ceva dintru ale Sale (ale Sfântei Treimi, vreau să spun). Dupa cum am spus, nu el s-a izolat, noi ne-am izolat și datorită mulțimii „dependențelor” noastre (casă, mașină, computer, familie, copii etc. și etc.) NU MAI PUTEM VEDEA NATURA UMANĂ DIN NOI ci doar aceea asemănătoare animalelor. De unde și dorința unora de a se identifica cu vreo două primate. Viața noastră acelor muți este redusă doar la latura instinctuală de satisfacere a unor pofte zilnice care nu ne reprezintă ca specie.

        Suntem mult mai mult, suntem SPIRITUALITATE. Asta ne face diferiți față de primate (cărora nimeni nu le-a demonstrat existența pentru că nu au existat niciodată). Dar, paradoxal, există copii primatelor: îi vedem oriunde astăzi, puțini dar gălăgioși (aidoma martorilor lui Iehova). Evident că cei mai mulți sunt oameni mediocri cu o cultură rudimentară luată de pe Discovery și Animal Planet. Puțini dintre ei au citit vreo o operă fundamentală a umanității. Nici măcar pe Darwin cu Originea speciilor (de altfel o carte mai mult religioasă decât științifică, un cult al speciilor de animale în defavoarea omului). Da, susțin răspicat: Darwin a fost un om religios care a încercat să demoleze credința creștină înlocuind-o cu cultul oricăror specii mai puțin cea umană. Știu că o astfel de afirmație trebuie bine probată, dar nu este locul aici, aceasta merită un studiu bine documentat, poate altădată, deocamdată, urmașii maimuțelor nu fac obiectul muncii mele.

    • Tocmai a spus si el in interviu. Ca exista o zona din realitate care mereu ramane doar aproximativa , si nu poate fi definita exact ci doar ghicita.
      Sunt zone din credință si din matematica care au multe in comun.
      Fireste ca exista multe „ciudățenii„ in ritual , dar el nu cred ca asta cauta ci profunzimea adevarata ce este comuna multor stiinte si trairi

  9. O intrebare pentru parintele Ieremia , la caz ca citeste aceasta postare : cine este profesorul laureat Fields la care v-ati referit , cel care lucra la fundamentarea riguroasa a mecanicii cuantice ? As dori foarte mult sa aflu !

  10. Pingback: Interviu cu părintele Ieremia de la Putna, doctor în matematică la Universitatea Berkeley din California, SUA | alinagrecu

  11. Mircea Rusu.Din punctul meu de vedere viata monahala si cu matematica au multe puncte comune,asa ca nu este de mirare alegerea facuta de parintele Ieremia de la Putna care este in acelasi timp si Doctor in matematica a unei Universitati de pristigiu cum este Berkeley.Sunt convins ca vom mai auzi lucruri bune despre acest parinte matematician.Ii doresc sa-l lumineze Dumnezeu si sa auzim de persoana Domniei Sale cu descoperiri in lumea atat de bogata a stiintei matemeticilor.Tot respectul Parinte Ieremia de la Putna cu oameni ca Dvstra creste prestigiul Bisericii .

  12. Parintele Ieremia nu se afla intamplator la manastirea Putna. Acesta tara este intr-o continua transformare si avem nevoie de minti luminate care sa creeze o realitate cat mai aproapede voia Tatalui Ceresc.

  13. Pingback: red M

  14. Parintele Ieremia este un las. Este un fricos si un neadaptat. E un om pe care ar trebui sa-l batem cu pietre. Cu multele lui calitati, cu mintea lui luminata si cu harul lui, nu ar trebui in nici un caz sa se ascunda in straie monahale. Cind tara asta duce lipsa de oameni cu minti limpezi, cind tara asta duce lipsa de oameni cu coloana vertebrala, cind tara asta are nevoie de caractere, locul lui Ieremia nu e la Putna. Ci la catedra, intr-un ONG sau o asociatie ce lupta pentru drepturile cetatenilor. In timpuri in care copiii vad in Becali un exemplu de urmat in viata, locul lui Ieremia e in cu totul alta parte. Daca soarta sau dumnezeu i-a dat atita minte cita are, s-o puna la treaba. Ca de aia o are si mai multe ar putea face daca si-ar canaliza inteligenta cu totul altfel. Somnul ratiunii naste monstri, era parerea lui Goya. Si retragerea unei minti eminente la Putna il naste pe Becali, Ponta si Cacarau (de-ar fi numai astia…!).

  15. Acest interviu mi-a mangaiat sufletul.In 2009 am fost la Putna si banuiesc ca el este calugarul care mi-a daruit niste carti. Il inteleg foarte bine poate si pentru ca am absolvit aceeasi facultate cu vreo 16 ani mai inainte. Este un om deosebit. Si ca un raspuns la inveninatul comentariu a lui Contrabas … e bine ca exista acest calugar, si este bine ca s-a retras la Putna. In mizeria cotidiana noi cei care zicem ca vrem schimbari majore l-am ucide. Inca nu-l meritam, dar putem sa-l cautam, sa-l ascultam si sa-i urmam sfatul. Asa poate vom merita un asemenea om in societatea in care ne ducem viata de zi cu zi.

    • @Om_bun: cu tot respectul, parerea me e ca oamenii de calitate nu trebuie sa se retraga, nu trebuie sa se ascunda, ci trebuie sa lupte. Toti ne dam deoparte pentru ca sintem scirbiti de ceea ce vedem la conducerea tarii. Dar asta nu inseamna ca e bine. Au murit oameni ca sa avem o tara unita, altii ca ea sa ramina independenta, iar noi o lasam acum la mila unor nesimtiti. Nu e usor sa lupti cu ei, sint multi si nu au niciun respect pentru legi sau cetateni, dar cred ca daca oamenii inteligenti dati de tara asta s-ar uni, copiii si nepotii nostri ar mai avea o sansa. Nu mi-o luati in nume de rau!

      • Nu te retragi in manastire, ci iti asumi o lupta mult mai dura cand mergi acolo. Nu te retragi din societate, ci doar alegi o societate mult mai selecta: cea a sfintilor sau, ma rog, a celor mai buni oameni dintre noi! Pentru noi, cei care am ales sa fim aici, cu familii si/sau copii este de neinteles. In rest, subscriu la ce ai spus.

  16. O mai mare aberatie nu am mai gasit de multa vreme. Tovarase, mai bine ramaneai in state si iti faceai o familie etc, puteai ajuta oameni care chiar aveau nevoie decat sa o freci la manastire.. ai si ceva creier, puteau ajuta cel putin 20 de oameni sa traiasca mai bine. esti varza 😦

  17. Acest articol din „Lumina” incepe tendentios chiat din introducere: planul real nu este „al privirii superficiale, prejudecatii si ignorantei” decat pentru unii. A generaliza in acest fel este a propune o imagine negativa a vietii noastre, acea viata pe care o avem spre a manifesta menirea noastra in fizic. Planul „complex” al „realitatii adevarate … profunde” este de fapt planul care incorporeaza planul real, si nu este diferit sau separat de el.

    Traiesc si lucrez in domeniul academic in SUA de 32 de ani. Din experienta mea si observarea vietii de zi cu zi din SUA, afirmatiile parintelui Ieremia sunt un efort de a generaliza nejustificat „singuratatea” simtita de el in SUA. Conform pregatirii lui, aceasta opinie trebuie retrasa sau macar corectata: „este parerea mea ca ….”. Nici ca strain nici ca cetatean american nu se poate spune ca singuratatea e generala. Sunt singuratici si-n Romania dupa cum sunt peste tot in lume: in final, de ce s-a calugarit perintele Ieremia? In SUA numai daca nu vrei sa te socializezi nu te socializezi. Sunt o multime de locuri de mers „la plimbare” si centrul oraselor NU ESTE POPULAT DOAR DE CEI FARA CASA. Este o imagine pe care perintele Ieremia o raspandeste, si din pacate lumea o crede. Daca el nu s-a adaptat, aceasta lipsa nu poate fi generalizata decat tendentios. Distantele sunt mari pentru ca este spatiu vast de constructie si extindere, dar nu de „30-40 de km” pana la magazin; aceasta este inca o generalizare rau intentionata menita sa justifice presupusa singuratate si distanta intre oameni. Magazinele sunt plasate strategic (economic) TOCMAI pentru convenienta consumatorului. Da, dupa cum METRO in Romania nu poate exista pe o straduta in centru, CINE VREA se deplaseaza acolo unde a fost amplasat, asa este peste tot in lume.

    Articolul este mai interesant din punct de vedere matematic. Dar pentru a face o paralela intre matematica si Dumnezeu trebuie mentionat ca un Dumnezeu omniprezent ESTE si in matematica, dupa cum este in fiecare dintre noi – a le privi ca fiind separate este acelasi model vechi de dezbinare, si fizica cuantica a demonstrat deja conctia intre tot ce exista. Inteligenta universala infinita care este Dumnezeu nu se preteaza la personificari limitate. Doar pentru ca nu putem atinge infinitul in matematica nu inseamna ca nu putem intelege divinitatea omniprezenta, binevoitoare, atotcunoscatoare, care cuprinde intregul univers: un munte, marea, o floare, o pasare, un caine, si omul sunt toate manifestarile inteligentei universale fara de care nu ar putea exista.

    In cele din urma, parintele Ieremia afirma „sa facem bine ceea ce facem, ca pentru Dumnezeu” pentru „cunoasterea corecta a lumii”. Cu adevarat! Deci parintele ar trebui sa previna generalizari neadevarate si sa rectifice opiniile expuse in acest interviu, spre a informa pe cititori „bine” si adevarat despre realitatea vietii si cunoasterea lumii. In acest sens, oare cati vizitatori la Putna pleaca de acolo, dupa o intrevedere cu parintele, cu convingeri gresite despre realitati americane si nu numai? Este trist sa constat desinformarea propovaduita in astfel de cercuri tocmai de personalitati care ar trebui sa fie complet credibile.

    Pentru detalii puteti vizita: http://the-end-of-all-worries.com.

  18. Sunt siderat…
    Dragilor, am citit si recitit de 5 ori articolul… Nu e un articol despre matematica… Nu e un articol despre Dumnezeu… NU e un artiol despre America ! Nu prezinta realitati americane, nu e un breaking news ! (apropos, who cares ???)
    Nu informeaza si nu dezinformeaza !
    Nu face nimic din toate astea…
    Nu e un articol „la comanda”… Acest om povesteste o experienta pentru ca i s-a cerut si pentru ca a fost suficient de luminat sa o faca…
    Nu cere nimic nimanui, nu ofera nimic nimanui… Nu lupta si nu are de gand sa lupte pentru tara, pentru popor sau alte idiotenii materialist-dialectice… Nu propovaduieste religia sa si nu cere nimanui sa o faca… Nu face altceva decat sa exprime O IDEE… De ce, cum, cand…? Sunt intrebari la care si el incearca sa-si raspunda…
    Atat…

  19. Un om extraordinar sau cum spunea cineva (Dan Puric, oare?) UN OM FRUMOS. Roaga-te si pentru noi, parinte.

  20. Ma adresez oamenilor cu suflet si cu credinta in dumnezeu, ca din putinul lor sa ma ajute si pe mine ptr a putea urma tratamentul prescris de medici, boala, disperarea, neajutorarea si neputinta, situatia mea este f f grea, in jurul nostru mor oameni in fiecare zi, mor sau traesc cu o frica teribila de moarte, din cauza indiferentei noastre, sunt multi oameni batuti de soarta care duc zilnic poveri f grele in sufletele lor si-asa chinuite, sunt multi oameni care sufera si asteapta o mana de ajutor,, -oare cine este gata sa-le intinda o mana de ajutor???.Eu sufar de multi ani de mai multe boli f incurabile, Diabetul va pune capat zilelor, fac injectii cu insulina de 4 ori zilnic, nu pot efectua nici o activitate, ptr ca capacitatea mea de munca este pierduta in totalitate, nevasta si ea este f bolnava cardio-vascular, si avem si un copil minor la scoala,ducem lipsa de mancare si medicamente, daca bunul dumnezeu este cu dvs va rog ajutati-ma, ma rog lui dumnezeu si maica domnului sa va inmulteasca darul, si cu multa sanatate, gestul vostru il puteti face in contul ce lam deschis la banca: RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA are nr ro93rzbr0000060001059026 in lei, si are codul swift: RZBRROBU , pe nume mihai feraru, Doamne ajuta.Va rog nu ma uitati.adresa: oficiul postal 1 casuta postala 95 loc vaslui-romania…tel 0040761887298..western-union
    sunt programat ptr o interventie chirurgicala la creer unde am keaguri de sange dupa accidente vasculare cerebrale..va roog sa ma iertati daca vam gresit

  21. Pingback: Interviu cu părintele Ieremia de la Putna, doctor în matematică la Universitatea Berkeley din California, SUA | Gandeste liber

  22. L-am cunoscut pe Parintele Ieremia pe vremea cind isi facea studiile doctorale la Berkeley, acum vreo 12-13 ani, cind noi ii spuneam Ioan sau Nelu. Am fost intotdeauna impresionati de smerenia lui si de respectul pe care il arata profesorilor, colegilor si studentilor sai. In tumultul vietii de la Berkeley, prezenta lui Ioan era ca o oaza de liniste pentru prietenii lui. Suntem onorati de prietenia pe care am pastrat-o peste ani, si, desi suntem la mii de kilometri distanta, Parintele continua sa aiba un impact nemaipomenit asupra noatra. Doamne ajuta!

  23. CU IERTARE, DAR VOI TOTI INCERCATI SA DATI O DEFINITIE STINTIFICA IN ALEGEREA FACUTA DE PARINTE,DAR CU PARERE DE RAU NU O SA REUSITI NICIODATA, CA SI IN MATEMATECA, REZULTATUL VINE FOARTE GREU SI CHIAR NICI ATUNCI DACA TE OPRESTI. DECI ESTE TAINA, O NECUNOSCUTA .CU MULT RESPECT PENTRU VOI CU STUDII UNII DINTRE VOI CHIAR LA NIVEL INALT, DAR ACEASTA TEORIE CU MAI MULTE NECUNOSCUTE E GREU DE EXPLICAT CHIAR DACA APELATI LA STIINTA…!!! VA MULTUMESC.

  24. Succesul in viata tine de modul cum folosesti timpul in avantajul tau si credinta in Dumnezeu! Daca ai capacitatea intelectuala, sustinatori, inclusiv duhovnici si profesori buni. Si eu am stat la o specializare la Pittsburgh University in 1977, dar la intoarcere nu m-am gandit decat la cum sa valorific informatiile primite pentru defibitivarea doctoratului, progresul cunoasterii studentilor si a cercetarii avansate. Am reusit, desigur, cu ajutorul lui Dumnezeu! Acum ca pensionar ma intereseaza alte drumuri in viata…

  25. OFERTA DE COLABORARE CU EDITURA, EXTREM DE SERIOASA SI LEGALA IN TOATA TARA !
    PROIECTUL S-A LANSAT SI INTERNATIONAL !!!
    Cautam pentru EDITURA , operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi !
    Pentru un plus de siguranta iti vom pune la dispozitie la final si o copie scanata a unui extras de cont bancar cu plata castigului, adica o dovada foarte clara a seriozitatii absolute a acestei oferte!
    Oferim contract in sistem part-time !
    Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul „Info” pe adresa noastra de email: gigiapetrei@yahoo.com

  26. Inteligent ,cultivat,religios.Il rog sa ma lumineze cu Arsenie Boc. Pe dansul chiar l as crede.

  27. Asta e un blog pentru acei crestinopatii medievali, care vor sa umple lumea de copii si nu sunt de acord ca – oficial si legal in tara parintilor, bunicilor si moshilor lor – gaura k u r u l u i sa fie utilizata pentru intemeierea „familiei” … pot sa intreb moderatorul de ce nu elimina jigodisme marxiste sau neo-marxiste de tip „escu contrabas” si „daniel” ? Astia doi probabil ca au trecut 4 clase pe spaga si au probleme sa plateasca npta la restaurant daca nu merge calcuatorul, si se gasesc sa-si dea cu parerea despre deciziile unui doctor in matematici pe bune – nu copy-paste a la Romanika … auzi „e varza” … varza stricata esti tu cu tot neamu tau de avortoni, sictir javrelor , mars la kkt unde va e locul … cu iertaciunile de rigoare ca m-am cam aprins

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s